Scrisoare către mama

Nu-s ce-ai visat când mă țineai în brațe, 

Dar sunt mai mult decât un vis pierdut,

Un copil, ce din piedici să se-nalțe,

Să nu se teamă-n lume, ci să fie un început.

Mi-ai spus cândva că omul nu-i haina scumpă,

Doar ce păstrează-n piept când dă totul jos,

Am luat cu mine vorbele-ți în lampă,

Le-am scos când viața s-a vrut pe dos.

N-am fost perfectă, dar am luptat,

Am rătăcit mereu cu un dor ce apasă,

Și-am înțeles că tot ce-am căutat 

Era în tine, mamă, tainic și acasă.

Azi zâmbesc din plin, fără mască,

Am cules iubire, pașii mi i-am strâns,

Și tot ce-am fost cândva, marea să zdrobească,

S-a risipit... în locurile ce am plâns.

Și nu de dor, ci de lumină vie,

De cât de mult mi-ai fost, fără de glas,

Sunt aici, nu doar să-ți spun „mi-e bine”,

Ci să-ți arăt că-n to
t ce sunt... tu ai rămas.